Sub lupă
Victimă colaterală – scriitorul
Elaborarea unei legi începe prin inventarierea tuturor cazurilor reale şi posibile. Apoi, se stabilesc coordonatele comune care să fie cuprinse în corpul textului de lege şi se evidenţiază, în anexe, cazurile speciale, aşa numitele excepţii. Excepţiile sunt cu grijă alese de către legiuitorii noştri numai atunci când sunt interese de partid, de gaşcă. Iar ele se lăbărţează devenind mai cuprinzătoare decât legea. Pogonul ăsta de excepţii de la tot felul de legi care funcţionează în România reprezintă sursa marilor averi care s-au făcut şi a marii sărăcii în care se zbate majoritatea celor afectaţi de legi. De exemplu, pe toate bonurile noi vedem că plătim TVA –la produse, servicii etc. -, dar aflăm că există şi neplătitori de TVA, sau returnări de TVA sau afaceri în care s-au returnat TVA de milioane de euro fără să se presteze nimic! Sunt convins că după aplicarea scrupuloasă a legii privind reducerea cheltuielilor bugetare, unele scheme se vor umfla ca apele Dunării după ploi, iar salariile altora vor avea creşteri semnificative. Efectele legii vor fi suportate de cei mulţi, săraci şi umili, conform zicalei româneşti cu largă aplicabilitate şi o profundă înrădăcinare: “peştele se-mpute de la cap şi se curăţă de la coadă”.
O mână de scriitori – pentru că nu sunt mai mulţi pe tot cuprinsul frumoasei Românii – îşi aflaseră loc de muncă în diverse (nu multe!) instituţii ale statului. Erau, ca să zicem aşa, funcţionari. Bugetari! Lefurile erau mici, iar munca – destulă. Virgil Diaconu făcea de unul singur o publicaţie lunară “Cafeneaua literară”. Salariul şi-l primea de la Centrul Cultural Piteşti. Nu numai că presta cât pentru o redacţie, dar îşi crease şi un sistem complicat de obligaţii neavând posibilitatea de a plăti drepturi de autor. Cei mai mulţi dintre noi colaboram gratis la revista condusă de el în obrazul, în respectul lui. Nu al unei instituţii de stat, nu al Guvernului care vrea cultură fără să plătească. Aşadar, virtual, Virgil Diaconu aducea bani la buget pentru că nu cheltuia mai nimic, nu împovăra nici bugetul instituţiei unde era angajat, nici al statului român. Cum suntem maeştri în îmbârligături livrate pe post de justificări şi argumentări cu legea în mână sunt convins că autorităţile ar putea da răspuns nedumeririi, indignării noastre vizavi de soarta unui coleg. Nedreptăţit adesea ca poet, Virgil Diaconu este acum victima unui abuz care înseamnă aplicarea cu scrupulozitate a unei legi care îl lasă pe drumuri cu puţini ani înaintea pensionării (fiindcă veni vorba: o mai fi funcţionând legea aia care interzicerea disponibilizarea celor aflaţi în ultimii ani de muncă?) i s-a promis că va face în continuare revista “Cafeneaua literară” plătit fiind pe un contract de colaborare. Pentru drepturile de autor pe care le va lua, Virgil Diaconu va plăti impozit pentru şomaj. Va daţi seama ce ironie: aflat în situaţia de şoner, el plăteşte impozit pentru un eventual ajutor de şomaj. Care nu va mai veni niciodată pentru că din “autor” nu te disponibilizează nimeni, nu te trimite nimeni în şomaj sau pensionare anticipată cu zeci de salarii compensatorii. Cunosc cazuri cu oameni care şi-au băgat în buzunar 20 de salarii pentru a fi trimişi la pensie mai devreme şi s-au reangajat exact pe aceleaşi posturi cu contracte…de autor! Nu, nu erau nici sculptori, nici poeţi, nici jurnalişti!
Buna ziua, mi-am permis un link la articolul dumneavoastra, fara ingaduinta. Sper ca scopul sa scuze mijloacele
RăspundețiȘtergereCu consideratie