Sub lupă

Mondenităţi cu iz de mici

Printr-o întortocheată pasare a unei invitaţii, m-am trezit la o agapă. O publicaţie îşi sărbătorea un an de când nu ştiu ce făcuse: fusese preluată de altcineva, îşi schimbase formula grafică, în fine nu contează prea mult, la noi, românii, prilejuri de a o pune de una mică, de a încinge un chef se află fără prea mare efort de imaginaţie şi gândire. Mai fusesem la Clubul Diplomaţilor în urmă cu doi ani, în aprilie 2008, când Uniunea Scriitorilor îşi sărbătorise un veac de existenţă.. Atunci, nu era un eveniment monden, înr-o bună măsură nu făcusem altceva decât să mutăm onorata adunare din Sala Oglinzilor şi, eventual, restaurantul nostru, cu oameni şi atmosferă, într-un alt loc. Frumos, ce-i drept, cu ştaif, şi cu o peluză de vis în acea zi de aprilie în care ploaia îi dăduse un verde superb. Ei, şi “iacată-mă-s, mămucă” –vorba lui Nică a lui Ştefan a Petrei Ciubotariu – la ceas de seară companion al obişnuiţilor vieţii mondene, ăi de se duc la toate astea ca la serviciu: Ogică, Lis, Costin Mărculescu, Duban, Codrin Ştefănescu, Botezatu şi un stol de prezentatoare de lenjerie intimă, şi mulţi, mulţi alţii pe care nu-I cunoşteam nici de la televizor. Din sectorul presă nu ştiam pe nimeni: deh, altă lume, altă generaţie. Noroc cu fotoreporterii –aceiaşi de ani de zile – cu care mă ştiam şi cu fostul meu student, Kamara, care a intrigat atmosfera şi a făcut să se pornească o ploaie de blitz-uri îmbrăţişându-mă cu multă deferenţă, ca pe un fost profesor care cerea să se vorbească mai în şoaptă la seminar pentru că fetiţa lui, de niciun an, cu care venea la şcoală, adormise. Am căscat gura pe-acolo, am admirat mulţimea de bodyguarzi, atât de deşi încât am crezut că va veni Obama însuşi la reuniunea aia, amicul cu care eram şi-a umplut în mai multe rânduri farfurii cu ce puseseră pe masă, am pălăvrăgit cu el despre subiecte importante cum ar fi cine e ăla, dar ălalt şi mersul prozei europene, am revenit de pe terasă când a început parada de modă să vedem şi noi de aproape şi pe viu chiloţei, sutiene, celulite şi silicoane. I-am admirat făţuca de pisic satisfăcut după ce-a smântânit oalele de lapte a lui Botezatu şi mersul lui de podium, copiat desigur de la marii creatori de haine din lume, mi-au zgârâiat urechile entuziasmele şi vorbele umflate la decernarea premiilor şi iarăşi ne-am retras pe terasă de unde venea un miros îmbietor de miel făcut la proţap. Ne-am aşezat gospodareşte farfuriile în faţă, ne-am încântat de aerul subţire vestitor de toamnă lungă, am bârfit în voie, îndeosebi starea de criză (financiară şi economică în care se află ţara şi noi). Tout pres, ca să mă exprim într-o limbă care nu se practică în lumea mondenă, două creaturi feminine, arătând întru totul -la trup, vorbă şi port - ca două obişnuite ale cluburilor unde se bagă evenimente de mondenităţi, înfulecau mici cu o poftă pe care nu am mai văzut-o din timpurile în care se găseau grătare în gura Oborului!
Am mai băut un “J&B” cu amicul şi-am plecat acasă.