"În două etape ale vieţii ne bucurăm că a mai trecut un an; la tinereţe, când ne grăbim, într-o superbă inconştienţă, să irosim timpul, sperând noi că viaţa ne va aduce întâmplări refuzate până atunci, şi la bătrâneţe, când nu numai fiecare an, ci şi fiecare zi este o victorie a fiinţei noastre asupra fragilităţii şi puţinătăţii timpului ce ni s-a dat. În rest, şi mai ales la deplina maturitate, trecerea asta ni se aşază ca o piatră în rucsacul tot mai greu cu care urcăm muntele. Şi tot acum nu mai aşteptăm ziua de naştere, Revelionul sau altă sărbătoare spre a ne evalua greşelile (multe) şi izbânzile (puţine), defectele (împovărătoare) şi calităţile (atât de greu vizibile uneori şi pentru noi, nu numai pentru cei din jur).
Tot mai des conştientizez că scrisul mi-a fost singurul refugiu, reazem şi prieten adevărat, având tăria de a nu-l trăda şi de a nu mă trăda în momentele de mare cumpănă omenească. Decernarea premiului Academiei Române pentru romanul «Gerrda» nu are echivalent, ca bucurie şi împlinire, în viaţa mea obişnuită. Este o carte pe care am simţit-o de la bun început ca fiind una importantă, am avut răbdarea de a o şlefui, secvenţă cu secvenţă, frază cu frază, cuvânt cu cuvânt, mai întâi în minte vreme de 23 de ani.
Integral pe:
http://www.jurnalul.ro/stire-calendar/astazi-e-ziua-ta-constantin-stan-515905.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu