Constantin Stan,
Trăieşte şi mergi mai departe,
Editura Pământul, roman
Ceea ce detaşează romanul lui, din noianul de cărţi de proză, este calitatea scriiturii. Autorul ştie să scrie. Înainte de subiect, de rezolvările situaţiilor, stă reuşita modului de a le expune. Prozatorul are „know how“. E şi înzestrare nativă, dar este şi multă meserie, deprinsă, mai întîi, la cenaclurile generaţiei 80, şcoala desantistă şi exerciţiu personal. Cuvintele stau bine în frază, nu există nicio neglijenţă. Personajele vorbesc credibil, dialogul are o fluenţă deosebită. Observaţia se face cu fineţe, precizie, relevanţă.
Povestea e desigur palpitantă, cu ceva autobiografie la mijloc. Un tînăr ziarist ajunge, prin anii 1980, la bordul unei nave româneşti, un mineralier cu numele anodin „Breaza“, la Paranaguá, port brazilian al oraşului Curitiba, localitate relativ măruntă, abia ajunge azi pe la 140 de mii de locuitori. Acolo personajul, căruia naratorul i se adresează la persoana a doua, şi colegii lui din echipaj ajung la „Winners“, o cîrciumă care e şi bordel. Portul întreg, cu „Winners“ cu tot, e un paradis al sexului pe bani puţini.
Acolo românul va întîlni iubirea, va trece prin diferite peripeţii, dar, fireşte, va trebui, după un timp, să se îmbarce pe „Breaza“, să o abandoneze pe devotata şi drăgăstoasa nimfă Calypso care se numeşte Silvana. Va reveni la Penelopa lui pe care o cheamă Maya. Nimic nou în desfăşurare, dar povestitorul ştie să creeze interes pentru ea, să dozeze suspansul, mai pe scurt, să povestească. Apar şi ingredientele exotice: prostituţia braziliană, drogurile, performanţele sexuale ale marinarilor nesăţioşi, istoria doctoraşului gay al navei, micile episoade de contrabandă.
Cursivitatea povestirii şi modul tehnic de a trata fiecare frază, cu exactitate a comunicării creează o lectură plăcută. Există şi o „filozofie“ indusă în text, o morală a întîmplării, expusă neostentativ, dar insistent prin numărul de reluări. Este enunţată încă din titlu: trăieşte şi mergi mai departe, nu te opri, întoarce roata ca să se rostogolească înainte, nu zăbovi şi nu regreta!
Constantin Stan, autor de romane „grele“, se joacă într-un fel în această carte, îşi exersează virtuozitatea pe o temă simplă, pe care o scoate din banalitate şi clişeu, ceea ce e în sine o performanţă. El face digitaţie, ţinîndu-se în formă pentru următorul tur de forţă.
Insolit e şi numele editurii care trimite la o editură specializată în călătorii sau, eventual, la o firmă de pompe funebre. Auzi dumneata: Pămîntul!
(Luceafarul de dimineata, nr. 7/10 februarie, 2010)
As fi vrut ca ,,Traieste si mergi mai departe,, sa nu se termine niciodata. As fi vrut sa mai citesc despre Maya. Nu mai era nimic de spus, de fapt. Ea era acolo. Capricioasa. Misterioasa. Increzuta. Increzatoare. Parasita (de ea insasi). Frumoasa. Extrem de frumoasa. Statuie. Si totusi, astepta. Astepta ca verbul iubirii sa se transforme in substantiv. Dar drumul cunoscut e intotdeauna cel mai scurt. Si mai sigur. Mereu ceva trebuie sa fie sigur. Nu putem sa ne inhamam la surpriza. La neprevazut. Ca asta inseamna sa lasi armele jos, sa devii una cu celalalt, fara sa ai nicio siguranta. Pentru ca nu exista decat secunda urmatoare in care ai tresarit cand ti-a atins pielea. Si nimic altceva. Si daca iti pasa de viitor, daca te cocoseaza grija pentru acel maine, opreste-te. Esti pe drumul gresit. Intoarce-te.
RăspundețiȘtergereSi totusi, quand est le moment de partir?
Felicitări pentru excelentul roman ! Îmi amintesc - parcă totul se desfăşura ieri ! - când publicaţi în "Luceafărul" primele proze, la fel de viguroase şi de originale din punct de vedere epic, cursive ca un descântec de dragoste şi situate la cel mai înalt nivel de rafinament stilistic. Pe atunci eram elev de liceu şi răsfoiam de fiecare dată revista cu pricina să văd dacă aţi mai tipărit ceva...
RăspundețiȘtergere