Tutea

Mana, tremurândă, punctează pe cuvertură fiecare cuvânt –cheie al declaraţiei sale către Liiceanu. L-a rugat pe un tânăr să o citească – el e slăbit, bolnav şi uşor bâlbâit. De la un moment dat, nu mai aud nimic, dar înţeleg tot. Ţuţea ştie textul pe dinafară şi-l rosteşte doar cu buzele odată cu tânărul, iar eu il pot citi din mişcarea lor, cuvânt cu cuvânt, iar urmărindu-i mâna am  şi esenţialul, aşa cum l-a gândit, cum îl gândeşte Petre Ţuţea - « nu căderea mărului l-a condus pe Newton spre descoperirea Legii gravitaţiei ci inspiraţia ».
Secvenţa din filmul lui Sorin Ilieşiu din 1990 – cu puţin timp înainte ca Petre Ţuţea să fie internat – este inedită. Şi needitată. Cu atât mai emoţionantă, zic eu. Ce nu înţeleg este de ce o fi fost cenzurată, de ce a gândit cineva, atunci în 1990, şi apoi în 1993, că este, că poate fi subversivă?
Doar pentru această secvenţă şi tot merita să fi fost aseară la « Vocile lui Ţuţea » de la ICR !