joi, 8 octombrie 2009

Viata ca literatura

Banii

Nimic nu-i mai oribil pentru sufletele pure decât discuţiile despre bani. Am uneori senzaţia că sunt oameni care îşi pun, simbolic, mâinile la urechi când în jurul lor se vorbeşte despre ceva atât de nu numaidecât prozaic ci şi de vulgar. Trăind în sfera esenţelor, idealismelor –în care desigur iubirea, nevoia de iubire este esenţa esenţelor – ei par a se detaşa de toate aceste meschinării, chiar lepădându-se de ele, ca de Satana. Dacă s-ar putea, s-ar hrăni cu parfumul înmiresmat al florilor (de câmp, pentru că alea de la florărie costă bani!) Şi, totuşi, viaţa se roteşte, se poziţionează şi este condiţionată de bani. De aceea, marile teme se învârt adesea în jurul acestei probleme a banilor; ce se întâmplă când sunt prea mulţi, ce se petrece când sunt puţini, ce drame/tragedii produce absenţa lor? Nastasia Filipovna aruncă în foc pachetul de o sută de mii de ruble pentru că întreaga ei viaţă a fost marcată de bani: a ajuns metresă din pricina banilor, i se cucereşte dragostea, i se pune la încercare sufletul cu bani. Raskolnikov ucide pentru bani, iar Sonia Marmeladova se prostituează pentru banii atât de necesari supravieţuirii familiei sale. În familia Karamazovilor, disputele sunt mereu legate de banii pe care îi are bătrânul, şi chiar Alioşa se îndreaptă spre Dumnezeu spre a nu cădea pradă viciilor generate de poftele ce vin odată cu banii. Un spririt atât de profund ca al lui Dostoievski ştie că mecanismul emoţiilor, patimilor, virtuţilor şi viciilor este pus în mişcare de bani. Shylock pofteşte, în contul datoriei, câteva hălci de carne din trupul datornicului, supremă filosofie a lumii: datoriile se plătesc cu trupul, carnea şi sângele tău atunci când nu poţi plăti cu bani peşin. Iubirea costă şi nu mă refer aici la prostituţia chiar şi de tip moral. Micile incoveniente legate de absenţa banilor se transformă mai târziu, în orice relaţie, în conflict de sentimente, principii şi îndoieli privind iubirea. Banii, ca principiu coagulant el vieţii, reprezinuă totdeauna background-ul poveştilor, şi foarte adesea principala sursă a conflictelor. Vechiul proverb, afacerile bune fac prietenii buni, vrea să spună că multe amiciţii se pot rupe de la bani. Spre a nu ajunge la ele: nu da şi nu lua bani de la prieteni, dar, mai ale, nu te baza pe nimeni când e vorba de bani. Este ceea ce i se întâmplă Emmei Bovary. Semnând poliţe, împrumutând, amânând scadenţe cu alte poliţe, doamna Bovary se vede în situaţia de a fi executată de portărei, de a i se lua mobila din casa dar, mai ales, ce lucru înfiorător pentru ea! de a fi scăpată de această belea de chiar soţul ei, Charles. Emma crede cu toată tăria că ar fi strivită de generozitatea lui, el ar plăti şi ar ierta-o, dar ea tocmai asta nu vrea.
A da, dar mai ales a primi bani de la cineva este cel mai delicat subiect, cea mai crâncenă dilemă a cuiva. Întreaga delicateţe a lumii se adună tocmai în jurul celui mai josnic lucru din lume, banii. Banii daţi sau primiţi trebuie să fie exoneraţi de orice undă a reproşurilor, a sancţionării sau a presiunilor. De obicei, lumea crede ca numai cel dă ar face presiuni, ei bine, adesea cel ce primeşte pune mai multe condiţii şi creează o presiune mroală mult mai intensă asupra “creditorului”. Impurităţile gesturilor, acţiunilor, cuvintelor cu care se însoţesc cele două acţiuni –a da/a primi - trebuie curăţate până când banii se dematerializează devenind doar un simbol: al compasiunii, al ajutorului, al prieteniei, al iubirii. Se dau în mână sau sunt puşi în plic, se lasă discret pe noptieră sau se inmeaza onest privind drept in ochi pe celălalt, sunt motoliţi, încropiţi din nenumărate fracţiuni sau noi-nouţi, în hârtii cât mai mari? Se mulţumeşte simplu sau cu efuziuni patetice şi jurăminte de returnare imediat ce situaţia financiară groaznică va trece? Sunt primiţi cu delicateţe sau cu acea ricanare “n-aş fi apelat la tine dacă aveam pe altcineva la care să apelez?”
Să ne întoarcem la doamna Bovary. În acel impas, de-acum existenţial, în care se află, ea apelează la Rodolphe, amantul ce o lăsase baltă cu cufărul făcut, după ce îi promisese că vor fugi in lume cu marea lor iubire cu tot. Rodolphe dispăruse vreme de trei ani, dar Emma crede încă în puterea fostei lor iubiri; decât să primească ajutorul soţului mai bine să mai trăiască lecţia umilinţei prin devoalarea ideii că nu mai ea crezuse în acea iubire! “Ei bine, Rodolphe, sunt ruinată. Dă-mi trei mii de franci! (...) Ah, gândi Rodolphe, care dintr-odată se făcuse alb, de asta a venit! Apoi, spuse calm: Scumpă doamnă, nu-i am”. Întreaga scenă a unei posibile împăcări –cu mângâierile lui, cu complimente, cu promisiuni, cu inmuierea ei gata-gata să cedeze încă o dată farmecelor şi cuvintelor lui de cuceritor de provincie – ni se înfăţişează acum în altă lumină: hâdă, plină de prefăcătorie. Sigur, Emma a venit pentru bani, dar imboldul a fost dat de iluzia ei că vine la o fiinţă care a iubit-o cândva. Ceea ce notează Flaubert este adâncirea făgaşului gândirii lui Rodolphe: “Nu minţea deloc. Fără îndoială dacă ar fi avut, i-ar fi dat, cu toate că în general nu e plăcut să faci fapte atât de nobile – dintre toate nenorocirile care se pot prăvăli asupra unei iubiri, a cere bani e lucrul ce mai mai rece şi mai pustiitor”. Emma greşete de două ori: o dată când crede că a fost altceva decât o amantă în plus pentru Rodolphe şi a doua oară când crede că ar fi umilită de generozitatea lui Charles. Raţionament fals şi pentru că nici Charles nu e plin de bani şi nici nu se ştie dacă ar fi putut să o ajute pe Emma cu altceva decât i eliberare sufletească de povara datoriei. Emma ia arsenic, moare, iar Charles se întâlneşte cu Rodolphe. Îi spune acestuia că nu-i poartă pică, ba mai mult “adăugă chiar o vorbă mare, singura pe care a rostit-o vreodată: - E vina fatalităţii”. Ei bine, amantul profesionist, nu are milă nici pentru soţ, nici pentru Emma: “ Rodolpe, care manevrase această fatalitate, îl consideră prea bleg pentru un bărbat în situaţia lui, chiar caraghios şi demn de dispreţ”. Despre moartea Emmei niciun cuvânt!

3 comentarii:

  1. Banii, de fapt, nu exista. Au luat viata si apoi si-au impus hegemonia asupra mintii universale din cauza puterii care li s-a dat. O putere nu creatoare, ci una ce dicteaza creionului directia unei vieti. Din pacate...

    Nicio suma de bani n-o sa scoata de la mine atatea lacrimi cate au stors ultimele pagini din "Straiul misterios", dar cartea aia am cumparat-o, cu bani...

    RăspundețiȘtergere
  2. Iubite profesore,
    La aproape 30 de ani sunt, parca, mai idealista decat la 19, cand am trecut intaia oara pragul facultatii. Si asta desi, intre timp, am piedut doi prieteni din cauza banilor.. pe primul - neiertandu-l niciodata ca a disparut, fara un cuvant, cu banii imprumutati, pe cel de-al doilea, nemaicautandu-l niciodata, pentru ca nu i-am putut da inapoi banii luati pentru primul.
    Superb cerc vicios, asa-i?
    Sunt mai idealista acum pentru ca, desi am vazut fluxul lucrurilor, tanjesc cu ardoare spre o realitate in care senimentele si relatiile dintre oameni sunt in afara acestui mijloc de achizitie.
    Stiu, asta... nu se va intampla in cursul vietii mele.

    RăspundețiȘtergere
  3. dragi comentatori, am lasat nemoderat (nefiltrat, necenzurat) spatiul dedicat dialogului cu voi pentru ca am fost convins ca vom avea un schimb de pareri despre ce postez eu, si nu pentru a fi purtator de texte: asadar, nu inteleg postarea pe blogul meu a textului lui Robert Horvath de catre un anonim. Nu e onest sa ma purtati intr-o polemica despre care nu am informatii, care nu e a mea si care, in acest moment, nu ma intereseaza.

    RăspundețiȘtergere

 
©Constantin Stan 2009. Toate drepturile rezervate.