TRĂIEŞTE ŞI MERGI MAI DEPARTE

o cronica literara de MIRCEA BARSILA

  Un ritm alert, cinamatografic al evenimentelor şi rafinamentul scriiturii, în dependenţa ei de un excepţional spirit analitic şi de observaţie, caracterizează, în primul rând, din punct de vedere ,,tehnic’’, discursul romanului Trăieşte şi mergi mai departe (Editura Pământul, Piteşti, 2009).  
  Două tipologii umane, cea a marinarilor, care nu au vocaţie în domeniu şi nici nu sunt vrăjiţi de himera depărtărilor, şi cea a prostituatelor dintr-un port brazilian fac obiectul romanului semnat de Constantin Stan. Cu excepţia prologului scris la persoana întâi – şi care este centrat pe asemănarea dintre ,,cadavrele iubirilor’’ şi cele umane, urâte şi respingătoare, văzute în copilărie – în întregul roman prevalează utilizarea persoanei a doua. Excluderea persoanei întâi se constituie într-o strategie ce asigură, deopotrivă, impresia de distanţare diegetică a naratorului, în numele unei maxime obiectivităţi, şi, totodată, şi de parţială implicare în ,,poveste’’, sub protecţia ascestui procedeu naratologic.
  Între marinarii îmbarcaţi, la Constanţa, pe vasul ,,Breaza’’, se află, cu acte în regulă, şi un jurnalist cultivat şi sensibil şi care abia în largul oceanului înţelege fragila graniţă dintre viaţă şi moarte. O mică fisură în tabla vasului sau un orificiu de grosimea unui ac - doar atât i-ar trebui ,,fiarei lăsate pe dinafară’’(apa oceanului) să năvălească în interior şi să scufunde nava. Aşadar, frica de moarte, pe ape, dar şi de confiscarea, cu toate consecinţele posibile, a mărfurilor de contrabandă ascunse în hambarele cu cereale îi face pe marinari să simtă, în permanenţă, deasupra lor, ameninţătoarea sabie a lui Damocles. Fiecare ,,astăzi’’ este trăit ca o nouă şi provizorie „victorie asupra morţii şi ceţii”. Simţind, în porturi, pământul sub tălpi, ,,călătorii’’ se avântă orgiastic în vârtejul bucuriilor imediate ale vieţii şi pe care le au din belşug la îndemână : băutura, de care nu duc lipsă nici pe vas, şi sexul. Desigur, rostul băuturii pe vas este cu totul altul decât în portul brazilian Paranagua.Un port cu magazine sărăcăcioase, cu magherniţe, restaurante, hoteluri şi terase sordide. Un ,,Babilon’’ unde toate seminţiile sunt reprezentate de târfele conştiente de magnetismul lor sexual şi de marinarii trăindu-şi clipa cu ,,frenezie şi disperare’’. Portul brazilian este un topos al unei lumi pe dos.Un terestru infern al plăcerilor.Un paradis demonizat.
  În acest context, tânărul jurnalist trăieşte revelaţia unei mari iubiri declanşate de o atracţie copleşitoare pentru Silvana, „fata cu ochii oblici de asiatică” de o frumuseţe misterioasă şi care îi oferă iluzia comunicării afective a cuplului primordial ,,părăsind grădina raiului’’(p.74). 
  Toate femeile care se prostituează sub presiunea nevoii de a-şi ajuta familiile şi de a supravieţui îşi oferă vederii marinarilor şi pipăirii pântecul şi buricul, spre a dovedi că sunt reale, vii, spre deosebire de fantomele ce n-au buric şi care ademenesc bărbaţii în timpul nopţii, „părăsindu-i, apoi, când este dragostea mai dulce”. Acest amănunt justifică, pe de o parte, comportamentul Leticiei, care, goală, la masă, şi fără a se simţi stânjenită de prezenţa jurnalistului, se avântă într-un înfocat joc erotic cu Stelu, iar pe de altă parte, lasă deschisă sugestia că şi ele, frumoasele târfe de la ,,Winners’’- ca şi femeile pe care le iubim - sunt, chiar dacă au buric, tot nişte fantome, prin felul în care apar şi dispar din braţele şi din vieţile marinarilor sau ale noastre.
  Dar comunicarea erotică a prostituatelor se desfăşoară atât sub semnul promiscuităţii, cât şi sub acela al erosului sincer. Chiar şi Silvana trăieşte în orizontul respectivei ambiguităţi. Spre a scăpa de viaţa pe care o duce, ea urmează nişte cursuri de asistenţă medicală, care o costă şase mii de dolari pe an. Tariful la ,,Winners’’ este de 20 de dolari. Deci, ea trebuie să să se culce cu cel puţin trei sute de marinari pentru a-şi plăti tazele.. Socoteala aceasta îl înnebuneşte pe jurnalistul îndrăgostit de ea şi nu înţelege cum modul acesta de a câştiga bani nu o afectează nici fizic şi nici moral şi sufleteşte ( vezi p. 123). Şi totuşi, în noaptea despărţirii, ca semn al încrederii totale unul în celălalt, cei doi fac dragoste fără necesara protecţie. Într-un mediu bântuit de toate boliele venerice, inclusiv de sida, gestul îndrăgostiţilor este de o nesăbuinţă egală cu o încredibilă iubire, adică încredere unul în celălalt.
  In starea de puternică răvăşire lăuntrică, generată de ,,omorârea’’ iubirii dintre el şi Maya, reporterul – plecat deja „spre alte dezamăgiri’’legate tocmai de iubirea europeana, lăsată acasă, dar purtată mereu cu el, iubirea pentru o iluzie, „maya= iluzie”, asistă la jocul dement al unor marinari cu pescăruşii, un joc al vieţii şi al morţii (p. 136).. Relaţia subiacentă dintre imaginile cadavrelor descrise în prolog, cadavrele iubirilor şi leşurile pescăruşilor zdrobiţi susţine încheierea circulară a acestui roman cu mai multe faţete tematice şi în care realismul dur – şi, adesea, chiar coşmaresc ori grotesc– se întreţese cu scurte secvenţe de proză analitică, poetică, interogatoare, meditativă şi superbe descrieri ce contribuie în mod substanţial la realizarea atmosferei romaneşti.
  Lecţia de viaţă a reporterului, mai exact iniţierea sa într-un oximoronic regim existenţial - al vitalităţii şi al fricii de moarte – culminează prin asumarea unui principiu antisentimental, dur: ,,Mergi mai departe spre a putea trăi. Fute şi pleacă. Uită. Trăieşte şi mergi mai departe. Trăieşte.Trăieşte. Trăieşte. Mergi mai departe. Mai departe. Chiar dacă pentru asta vei muri mereu şi mereu, de fiecare dată’’
( pp.136-137). 
  Constantin Stan stăpâneşte cu măiestrie tehnica descompunerii în detalii a unei situaţii, a montării ansamblului şi procedeele focalizării revelatoare pe conştiinţa şi viaţa interioară a personajelor. Remarcabil, de asemenea, dinamismul epic ce lasă impresia că autorul foloseşte drumul ce mai scurt în ceea ce priveşte actul de evidenţiere a ceea ce trebuie evidenţiat şi a ceea ce trebuie spus, sub semnul aşa numitei urgenţe a comunicării. 
  Disponibilitatea romanului "Trăieşte şi mergi mai departe" de a fi lecturat şi ca roman iniţiatic ori prin grila relaţiei prototipice a Silvanei cu Ariadna sau Elena, iubita lui Simon Magul, pe care acesta, deşi o luase dintr-un bordel din Tyr, o prezenta drept o întruchipare a purităţii, pune în lumină mobilitatea (cameleonismul) mesajului şi, implicit, şi subtila abilitate auctorială. Şi tot de abilitate, adică de maturitatea şi de competenţele artistice ale autorului, ţine şi faptul că valoarea acestui roman – unul dintre cele de vârf ale prozei noastre contemporane – nu este ştirbită în nici un fel, chiar dacă este supus unei lecturi pe parcursul căreia suprafaţa textului coincide cu adâncimea sa.