Bunul meu prieten Ionică ar fi împlinit azi abia 59 de ani. Peste o lună şi ceva se împlinesc cinci ani de când nu mai e. Îi apăruse de putin timp“Dejun sub iarbă” –titlu-premoniţie - in acea iarna tragica a lui 2005 L-am implorat să-l schimbe. “Las’, prietene, e bine aşa!”, mi-a zis misterios şi grav.
Lansarea cărţii în pustiu
Pâlcuri de păduri de pin, nisipoase muşuroaie
de cârtiţă, bujorii aceştia explodând
de-a dreptul din aer, din neant şi noi, aidoma
unor stâlpi şerpuiţi în inele,
înfipţi în carnea nisipului mustind de ape,
noi, citind poezie cum am înălţa o casă.
Cuvinte imaculate, plumburii, ascuţite, cuvinte
ca un pumnal de Toledo şi vastă, netedă, cenuşie,
singurătatea şerpuind ca un bulevard metropolitan
printre tei înfloriţi.
Care ne e menirea, care condiţia
în zumzetul acesta îngrozitor, în invazia muştelor
verzi şi grase şi mari cât pumnul
n-aş şti prea bine, bunul meu prieten.
De pretutindeni,
cartea detună ca o planetă nouă, ca o mare dragoste
în deşert.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu