Trenul vietii fara locomotiva

“Arunc-o pe soră-mea din tren” de Stelian Ţurlea începe cinematografic, cu un cadru de film: o tânără se trezeşte mahmură, cu capul mare şi cu “filmul rupt” - nu îşi aduce aminte prea bine ce a făcut cu o seară şi o noapte înainte. Reconstituie o parte a întâmplărilor din semnele evidente pe care realitatea apartamentului în care locuieşte cu o colegă i le arată: dezordine şi, mai ales, o matahală blondă care se simte ca la el acasă bântuind, în nişte chiloţi de înot, pe la bucătărie, cerând cafea şi un mic dejun dacă se poate copios. Fetei nu i-au plăcut niciodată matahalele (ba, are coşmaruri adesea că împarte patul cu un aşa specimen), blonzii – nici atât, iar convenţia cu cea cu care împarte chiria este de a nu veni acasă cu bărbaţi – măcar nu fără a anunţa Ileana este ziaristă, uşor confuză, înecată până în gât în meserie, astfel încât propria viaţă trece pe planul al doilea. Dar, în fond, ce i-ar putea oferi acea viaţă de dincolo de meserie? O familie în care toate darurile au fost îndreptate spre sora vitregă, un iubit care vine şi pleacă, şi el cam abulic, cu suflet bun, el însuşi însă părând că se caută mai întâi în profesie, shopping-uri, party-uri în care se bea mult, se fumează mult, se acoperă cu multe relaţii multul vid sufletesc. O viaţă în fond destul de superficială în care marile drame stârnesc tristeţi alungate la coafor sau cosmeticiană şi se spală în reprize de bocete. De bocete, nu de plâns! Personajele feminine - Ileana, Ilona, Yvona - seamănă aşa cum le seamănă numele – esenţial, dar şi cu mici particularităţi. Toate sunt tinere, toate sunt într-un fel sau altul nefericite, toate sunt superficiale, indecise şi cam uşuratece în ceea ce vor. Ele sunt expresiile generaţiei feminine tinere de azi, generaţia trăirismului, a consumării clipei, a mess-ului, telefoniei mobile, fast-food-urilor, iubirilor de suflet, ascunse undeva în tainele inimii, dar dublate de relaţii întâmplătoare de tip sportiv, igienice în fond, de o noapte sau de-o disperare (aşa cum ni se sugerează că este cea cu care începe romanul pentru Ileana). Viaţa este dusă frenetic, împinsă- iară nu trasă - ca un tren fără locomotivă. Unde se află scăparea, unde este soluţia: în succesele gazetăreşti ale Ilenei, în snobismul şi cinismul cu care vrea bani cu orice preţ, cu orice încălcare a minimelor coduri de conduită morală în cazul Ilonei, în căsnicia consumată mai mult în despărţiri, plecări de acasă şi jurăminte că “totul s-a terminat” în cazul Yvonei? Să nu se înţeleagă din această sumară prezentare că Stelian Ţurlea incriminează, analizează, dezbate cazuri în romanul său. El are superba înţelepciune de a lăsa faptele să năbuiască spre cititor, nu se erijează în instanţă morală, chiar dacă faptele unora sunt bune şi ale altora rele, scrie alert, amuzat – şi amuzant – despre o lume destul de puţin prezentă în literatura noastră. Este lumea unei generaţii prinsă în vertijul vremurilor în care trăieşte, nişte vremuri care nu o lasă nicio secundă să respire, să mediteze, să aibă drame mai profunde de o secundă. E bine sau e rău? Autorul ne arată această lume şi nu are niciun moment intenţia de a o judeca sau a ne obliga pe noi să o judecăm. S-a spus că subiectul romanului ar avea punct de plecare în povestea “Fata babei şi fata moşneagului”, ce opera mereu cu dicotomia între fata bună şi fata rea, cu mereu acele ipostaze ale feminităţii cu fata bună care nu are noroc din naştere ci şi-l construieşte prin blândeţea, hărnicia ei şi cu fata cea rea, dar miruită cu noroc din naştere. Romanul în sine are aură de poveste în care binele va fi răsplătit până în final. Stelian Ţurlea nu se teme de similitudini, locuri comune sau poncife: lumea repetă aceeaşi şi aceeaşi poveste ne spune el, binele face parte din viaţă tot aşa cum şi răul, şi de ce am crede mereu că nu pot exista şi finaluri fericite?
Lumea unei redacţii de televiziune este vie şi autentică în romanul acesta plăcut la lectură, curajos pentru că nu îşi propune să complice ci să exemplifice viaţa. Stelian Ţurlea are marea capacitate de a surprinde într-o înişruire de obiecte o lume, într-o replică o filosofie de viaţă. Cred că un bun regizor ar face un film extrem de atrăgător din acest roman construit parcă de la bun început cinematografic în care parcă nu se citesc cuvinte ci se urmăresc imagini ale existenţei de lângă noi cu aviditatea şi curiozitatea de a le vedea pentru prima oară.