Sub lupă
Premii în vremuri de criză

La sfârşitul acestei săptămâni a fost caniculă. Peste o sărăcie nu poate veni decât o altă sărăcie: după ce că se usucă de foame, acum românii se vor usca şi de sete. În acestă stare de criză şi secetă s-a desfăşurat decernarea premiilor Uniunii Scriitorilor din România. Nu zic nici Gala nici Festivitatea! Cuvântul exact era “s-au dat” În Aula Bibliotecii Centrale Universitare, s-au adunat câteva zeci de oameni. Adică nominalizaţii –nu toţi! -, membrii juriilor de nominalizări şi de decernare, nu toţi!, membri ai Uniunii neimplicaţi direct în această ispravă – mai nimeni, conducerea Uniunii – toată! Evenimentul nu a fost semnalat nici măcar pe site-ul Uniunii. Iar invitaţiile s-au făcut în clandestinitate, cu un telefon doar cu câteva ceasuri înainte de măreaţa faptă. Poate e o scăpare, poate a fost un interes să fie ţinute premiile astea mai la umbră, sa nu lesine la soarele mediatizarii, sigur însă că e o atitudine. În momentul în care toată conducerea Uniunii a fost nominalizată la premii şi toată conducerea în păr s-a recuzat, premiile au devenit nişte bagatele. Premiatul la premiile speciale, George Ardelean, zicea că-i pare rău că s-a recuzat conducerea Uniunii (mai erau nominalizaţi la această categorie N. Manolescu, Gabriel Chifu). pentru că şi-ar fi dorit să-i învingă în luptă dreaptă. Ceea ce probabil s-a vrut o glumă a sunat extrem de serios şi de amar. Un gest de o nedelicateţe vecină cu sfidarea a fost ca “recuzaţii” să înmâneze premii celor ce au câştigat, inducându-se astfel ideea evidentei lor superiorităţi faţă de colegii cu care au fost în competiţie. Pentru că spiritele superioare sunt dincolo de micile vanităţi, aparţinătoare omului, pardon, scriitorului, de rând: i-au mângăiat părinteşte pe cap şi au zis vorbe frumoase despre premianţi cam în felul în care doamnele învăţatoare împart coroniţe celor mai merituoşi şcolari.
Unii premianţi au plecat acasă fără semnături pe diplome semn al încropelii sub care s-au dat premiile. Mimarea surprizei numelui premiantului – copiată de la Oscar-uri - a dus spre parodierea formulei. Nu ştiu cum se face, dar de la intrarea în sală toţi ştiau care vor fi aleşii. Toţi ştiau, dar nimeni nu a vrut probabil să le spună şi celor din conducere. Sunt sigur că unul din premianţi nu a ştiut pentru că decernarea premiului l-a prins în bermude şi şlapi. Drept care mi s-a părut absolut firească jena domnului ambasador Mihai Zamfir care, trebuind să ia cuvântul imediat după junele premiat, a cerut iertare asistenţei pentru faptul de a fi venit îmbrăcat ca pentru o festivitate! Probabil că tânărul autor, în drumul de la ştrand spre casă, a făcut un mic popas la Bibilioteca Universitară atras de mulţimea de maşini inscripţionate Televiziunea Română; era clar că se dă ceva!
Şi, totuşi, momentul de vârf l-a constituit laudatio-ul la Premiul Naţional Despre viaţa, opera şi statura morală a lui Alexandru George a vorbit...directorul casinoului Vernescu Vorbele sale erau întărite, prin gesturi aprobatoare din cap, de către criticul şi preşedintele Uniunii, Nicolae Manolescu.
Festivitatea s-a încheiat fără măcar un simbolic pahar de şampanie. Probabil, într-un cerc mai restrâns, să se fi băut o limonadă la casinou. Crupierii abia aşteptau să dezbată cu marcanţii noştri autori starea literaturii române!