În lumina de miere a toamnei, sculpturile Taberei de la Măgura capătă o frumuseţe aproape dureroasă. Răspândite pe mai bine de 20 ha, dar adunate în luminişuri sau poiene largi pe ediţii, iar ediţiile cu pisaniile lor, ele dau o senzaţie copleşitoare în ansamblu şi decupează cu o forţă a individualităţii fiecare operă cum rar se poate vedea în altă parte. Fiecare operă a fost gândită, dăltuită, finisată pentru spaţiul acesta şi pentru locul pe care se află. Nefiind tematică, beneficiind chiar de o libertate de expresie surprinzătoare pentru acele vremuri (tabăra a început în 1970 şi s-a încheiat în 1985), participând toţi marii noştri sculptori, Tabăra este certificatul de naştere dar şi atestarea definitivă a şcolii de sculptură românească. “De-abia cu Măgura putem vorbi de o şcoală românească de sculptură”, spunea Vlad Ciobanu scrutând dealurile cu lucrări. Am străbătut pas cu pas cele 20 ha, urcând şi coborând, poposind la umbră sau în meditaţia unei lucrări şi-am inventariat toate sculpturile, evaluându-le şi starea lor actuală împreună cu Neculai şi Ioana Păduraru, Vlad Ciobanu, Liana Axinte, Liviu Russu, Sava Stoianov, Simona Tănăsescu (pe care o încerca regretul că n-a fost invitată ca artist şi nu ca un consilier al ministrului culturii). Tabăra de la Măgura se ţine bine, este curată şi nevandalizată – faţă de altele din ţară care n-au avut norocul unor factori locali iubitori de artă. Impresia lăsată a fost copleşitoare în primul rând pentru autorii prezenţi. Au înflorit povestiri, amintiri, nostalgii care au umplut spaţiul de căldura lor sufletească. dacă vei scrie ceva, m-a rugat Neculai, să zici două vorbe de părintele Gherontie cel ce avea grija uneltelor noastre. făurar ca el nu se mai există. Si nici cioplitori ca cei din Ciuta, zice şi Liviu ca să nu-i uit. Zic acum doar aceste două vorbe pentru că proiectul Măgura abia a început. Vrem să facem din acest patrimoniu cultural colosal o emblemă românească pentru Europa.
Felicitări, Costi, e un proiect extraordinar şi mă bucur că începutul a fost atît de bun.
RăspundețiȘtergereMultumsc, Lucia, pentru vorbele bune si incurajatoare!
RăspundețiȘtergereTrebuie să ne păstrăm bagajul cultural cu orice preţ pănă nu e prea târziu, să spunem mai degrabă un Nu kitch-ului atât de promovat în ultimul timp, sunt atâtea lucruri de valoare in cultura noastră care din păcate cad pradă timpului şi indiferenţei noastre. Felicitari şi din partea mea pentru proiect şi succes în continuare
RăspundețiȘtergereFelicitările mele pentru proiect au fost verbale, le şi trimit le meriţi Costi, meriţi felicitări pentru proiectul Măgura, dar şi pentru ceeia ce scrii, despre evenimentele literare şi artistice, rămân ca de fiecare dată stupefiată citind comentariile unor persoane care atacă şi nu înţeleg rostul, un comentariu ar trebui să scoată în evidenţă dacă faci sau nu bine ceea ce faci.
RăspundețiȘtergere