Clondirul ca clondirul, dar cu onoarea cum ramane?

Băiatul unui poliţist din Craiova a împuşcat o adolescentă care stătea cu chirie în casa familiei sale. Fata a murit! Pentru o asemenea culpă, justiţia a hotărât, deocamdată, că vinovatul trebuie să plătească despăgubiri, morale şi materiale, de 10.000 de euro. Bun cunoscător al legilor, fiul poliţistului a dat în judecată o publicaţie locală, cerând despăgubiri, pentru onoarea sa şifonată, de 50.000 de euro. Ce reclamă tânărul? Că a fost numit criminal de respectivul ziar. Dincolo de dezbaterile deontologice –nimeni nu poate fi etichetat fără un verdict definitiv al justiţiei – rămâne neobrăzarea miliţienească a fiului de poliţist. Indiferent că a fost “omor din imprudenţă” – băiatul s-a împiedicat de covor şi arma s-a descărcat accidental, mortal, direct în capul fetei -, fie că a fost vorba de dereglare de ordin emoţional – în urmă cu mulţi, mulţi ani am investigat cazul unui soldat din unitatea din Alba Iulia care a împuşcat, tot mortal, o adolesecenta, care se pieptăna, în fiecare dimineaţă în dreptul ferestrei ce dădea spre postul său de gardă (o paraanteză: pieptănatul este perceput ca fiind unul dintre cele mai erotice gesturi ale unei femei!) – efectul este acelaşi – moartea unei fiinţe nevinovate.Imaginea unuia care se joacă cu puşca lui ta-su prin casă – puşcă încărcată, neasigurată, teleghidată – şi care omoară – cu voie, fără voie etc. – un om este preţăluită mult mai mult decât viaţa unui om. Aşadar, dacă aceeaşi justiţie va găsi îndreptăţită solicitarea progeniturii de poliţist, el şi familia sa ies cu un câştig de 40.0000 de euro.

E o bună afacere să omori un om, nu?