Gazdarii

În fotbal, găzdarii desemnează acei arbitri care, uneori de bună voie şi nesiliţi de nimeni, trag cu gazdele. Se stabilise la un moment dat şi un procent de onorabilitate: 5% în favoarea echipelor ce jucau pe propriul teren, procent al bunăvoinţei şi amabilităţii, care includea şi obiectivitatea, era considerat acceptabil până şi de oaspeţi. Critica literară e mai găzdară decât arbitrii de fotbal - procentul de amabilitate merge deseori şi până la compromisuri ce se văd de la distanţă şi exală mirosuri neplăcute. Cercetaţi anchetele, cronicile literare, istoriile literare, listele de autori şi veţi sesiza cu uşurinţă cum criticii noştri trag cu “gazdele”, dar nu numai tratându-le preferenţial, ci şi menajându-le idiosincraziile. “Obiectivii” noştri critici ştiu pe cine nu place directorul sau redactorul şef al revistei, ştiu cu cine au avut şefii scandaluri (zise “polemici”, civilizat) şi-i rad pe neaveniţi de pe listele lor.. Se stabilesc astfel false ierarhii, se cocoaţă multe mediocrităţi în copacul gloriei efemere. Criticii legaţi prin interese de case editoriale nu vor accepta în ruptul capului că mai există şi alţi autori şi alte cărţi decât cele promovate de gazdele lor. Şi pentru că asta e mentalitatea, dar şi pentru că adesea nici nu citesc ce apare în altă parte. E o modalitate şi de a nu-şi împovăra conştiinţa: decât să le citească şi să mintă mai bine să le treacă sub tăcere pentru că nu le-au citit. Curat ca-n Caragiale” punem banii în buzunarul celălalt şi zicem că am fost"!