Cerneala simpatică

Drum în câmpie (I)

Caut în bibliotecă volume de-ale lui Nicolae Velea. De mult timp mi-am propus să-l recitesc şi să scriu despre prozatorul pe care îl cred nu numai extrem de talentat, ci şi, atât în timpul vieţii cât mai ales după aceea, nedreptăţit. În fine, voi reveni la Velea, deocamdată încerc să aproximez cam pe unde ar putea fi cărţile. Ceea ce am eu acum se poate numi destul de vag o bibliotecă. E mai degrabă un imens depozit de cărţi. Mobila, care se cheamă bibliotecă, a rămas aceeaşi de pe vremuri, iar cărţile s-au adunat într-un rtim ameţitor. Oricât am încercat să pun ceva ordine în ea, nu am reuşit. Am decis într-o vreme să o las aşa cum e pentru ca măcar să am o ordine în dezordinea asta, ordinea să zicem a straturilor geologice: cu cât sunt mai ascunse de alte şi alte rânduri cu atât cărţile sunt dintr-o etapă mai îndepărtată a vârstei mele. Aşadar, mă duc undeva în vremurile de demult ale bibliotecii pentru că ştiu sigur că volumele lui Velea le am, toate, în primele ediţii. Dar, aşa cum se întâmplă de obicei, niciodată nu găsesc ceea ce caut. Sau tocmai când caut ceva anume nu-l găsesc. Dau în schimb peste o cărţulie format mic care are acum patina cărţilor de anticariat. Se cheamă “Drum în câmpie” şi, evident că ştiu, aparţine lui Ştefan Bănulescu. Îi reperez caseta tehnică, am o slăbiciune la cărţi pentru aşa ceva, a apărut spre sfârşitul anului 1960, în octombrie mai precis, într-un tiraj de 4145 etc. Numele redactorului este extrem de discret, pentru mine - T. Popa. Pe coperta a patra însă dau de nişte informaţii colosale - în aceeaşi colecţie “Luceafărul”, de la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă “ESPLA”, au apărut în 1960: Cezar Baltag “Comuna de aur”, versuri, Ilie Constantin “Vântul cutreieră apele”, versuri, Nichita Stănescu “Sensul iubirii”, versuri, Nicolae Velea “Poarta”, nuvele şi schiţe. Nu ştiu prin ce miracol le am pe toate. E miracol pentru că în 1960 aveam abia 9 ani, iar fratele meu, cu care am cumpărat, până ne-am despărţit bibliotecile, de-a valma cărţi – la un moment dat “specializându-ne”, el – poezie, eu – proză şi critică literară, avea cu trei ani mai mult. Să le fi găsit în anticariate mai târziu? Mă uit pe “Drum în câmpie” şi observ că nu are acel reper, ştampila anticariatului. Nu rămâne decât să deduc că le-am luat din librării, dacă nu chiar exact în anul apariţiei oricum apropiat –poate doi-trei ani mai târziu – pentru că nici pe vremea aia cărţile nu erau ţinute cu zecile de ani în rafturile librăriilor. Mai deduc că trebuie să fi fost mare zarvă în jurul acestor cărţi şi autori de îndată ce le-am cumpărat. Era o specificitate a epocii de care eu însumi am beneficiat pentru că, deşi nu sistematic ca în anii ‘60, totuşi se mai păstra şi în anii debutului meu: cronica de întâmpinare chiar înainte de a fi debutat în volum. Aşadar, şi despre Baltag, şi despre Ilie Constantin, şi despre Velea, şi despre Nichita sau Bănulescu trebuie să se fi vorbit/scris suficient de mult şi suficient de laudativ pentru ca nouă, unor puşti, să ne atragă atenţia şi să ne facă să scoatem din buzunar nişte bani, renunţând la vreun film, sau la duminicala prăjitură de la cofetăria de cartier. Cartea lui Bănulescu costa 3 lei, o sumă nu chiar la îndemâna unui copil, în condiţiile în care, asta mi-aduc bine aminte, tramvaiul era 0,25 lei. În fine, ceea ce mă intrigă şi mai tare este că volumul lui Ştefan Bănulescu, aşa cum ştie toată lumea, este unul de reportaje. Pe paginile de gardă nu se menţionează acest lucru. Aşadar, fie m-am « păcălit » şi am luat îm grabă cartea sperând că e vorba de povestiri, fie că pur şi simplu numele lui Bănulescu era asociat până la confundare cu proza şi atunci nici nu mi-am mai pus problema ce conţine volumul. A treia variantă ar fi că numele lui Bănulescu se asocia în mintea cu cea a unui autor pe care trebuie să-l am în bibliotecă. Aceast inducere nu putea veni decât din revistele literare.
“Drum în câmpie” este volumul de debut în literatură al lui Ştefan Bănulescu. Nu mai era chiar un tinerel - avea peste 30 de ani (este născut în 1926, în Istoria lui Manolescu, şi în 1929 în cea a lui Marian Popa! – ce să faci? misie grea pentru istoricii noştri să afle data de naştere a unui scriitor cu care au fost contemporani, e mai la îndemână datul cu părerea!) şi nu avea decât o prodigioasă activitate de...eseist şi de publicist. Prozele care aveau să-i dea un nume nu apăruseră încă în revistele literare. Cu toate acestea, iată, numele lui se impusese într-atât încât eu sau fratele meu i-am cumpărat volumul de debut ! Extrem de surprinzător –sau, dacă stau să mă gândesc bine nu e chiar atât de surprinzător – este şi textul/prefaţă semnat de Eusebiu Camilar. Eusebiu Camilar era o somitate a acelor vremi. De la înălţimea autorităţii sale el girează debutul lui Bănulescu şi, dincolo de nişte platitudini despre raporturile dintre artă şi realitate, despre necesitatea ca scriitorul să se documenteze, “să se adape”, formulare la care salivez de plăcere, la izvorul viu al realităţilor noi, venerabilul maestru vorbeşte clar şi răspicat despre un viitor strălucit autor: “pe drumul gloriei viitoare”, “autorul “Drumului în câmpie” aflat la prima carte, la primul contact cu ceea ce mai târziu va putea fi, desigur, răsfrângere în conştiinţa cititorilor”. Citit după 50 de ani, volumul lui Ştefan Bănulescu nu acoperă nici măcar în parte entuziasmul lui Eusebiu Camilar. După cum, nici eseurile sale sau producţia publicistică de până la « Iarna bărbaţilor » nu sunt de natură să entuziasmeze. Pe ce să se fi bazat oare critica vremii când dădea ca sigură apariţia unui autor de excepţie? Pe un fler critic nemaipomenit, pe cunoaşterea manuscriselor lui Bănulescu sau pe o investiţie nemărginită în tot ceea ce ieşea cât de cât din tiparele epocii ca un prim pas de primenire a literaturii, de înlocuire a proletcultismului şi proletcultiştilor cu o nouă generaţie?