Cărți noi! Constantin Stan - Gde Buharest, Ed. Charmides * * *
cronica de Horia Garbea

Un autor surprinzător este romancierul Constantin Stan. După o elaborare uriașă, intrată în folclor și, cine știe, cu șanse de Guiness Book, el a publicat romanul „Gerda”. Îndată după aceea, a sărit pe rafturile librăriilor cu „Trăiește și mergi mai departe”. Nu s-a uscat cerneala pe cronicile la această poveste de dragoste exotică și iată un nou roman, complet diferit de cele două anterioare. Un roman cu titlu rusesc (transcris în alfabet latin) nu e ceva prea obișnuit. Dar tot ceea ce face Constantin Stan în această carte e neobișnuit. E o încercare curajoasă și parodică de a scrie „un roman rusesc”, nu doar un roman cu ruși. Primele cronici au evidențiat că personajul central, Ivan Mihailovici Saproșkinov, este unul gogolian. Nu, nicio legătură între acest, totuși, mărunt funcționar și aproape omonimul său Boris Mihailovici Sapoșnikov (1882 — 1945), un mareșal rus, unul dintre principalii comandanți militari Ai Armatei Roșii din timpul celui de Al Doilea Război Mondial, sau dacă preferați, al Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Un sumbarin îi poartă azi numele. Nici între el și marele maestru de șah Evgheni Șapoșnikov. Patronimul Saproșkinov probabil nici nu există în cartea de telefon a Moscovei. El este creația lui Constantin Stan și principalele lui trăsătură, sentiment și ocupație sînt enunțate din prima frază a cărții: <<„Ce plictiseală!” își spuse Ivan Mihailovici Saproșkinov >>. Deci I.M.S. se plictisește, bea, e un rob al dosarelor unei instituții în care nu știe ce face și nici ce ar trebui să întreprindă. Și totuși noi nu ne plictisim pentru că vocea autorului care se suprapune și dialoghează orchestral cu cea interioară a personajului, dă informații, comentează, valorizează, ironizează golul care este viața lui I.M.S., un gol care ar putea fi umplut cel mult cu vodcă. Dar: „Cum, dumnezeule, să te descurci cu un păhăruț la o oră și jumătate?” și cu Marfa Stanilova care îi e nevastă și colegă de serviciu și care nici gînd să îi deschidă vreo perspectivă. Totuși, Saproșkinov e un gînditor, un dilematic, un Hamlet nu de provincie ci de instituție moscovită. E un îngrețoșat sartrian făcut cocktail cu Cehov, Gogol și vodcă. Unul mărunt căci autorul abuzează de diminutive: păhăruț, castravecior, măsuță vodculiță. Așa cum Jerry Seinfeld s-a ambiționat să facă un sitcom despre nimic și a avut un mare succes, așa Constantin Stan își pune întreaga știință a scriiturii pentru a scrie un roman despre nimeni. Absolut savuros. Constantin Stan e perfect conștient de hazul sec al găselniței lui, de stăpînirea tehnicii sale de depăna textul cu mișcări infinitezimale, de a avansa pieziș ca în „Călăuza” de a „temporiza” infinit. Saproșkinov e nimeni, nu-și cunoaște nici tatăl, un soldat român rătăcit prin curtea maică-sii în război. Dar el își pune în gînd să fie cineva. De aceea se întreabă, în loc de „a fi sau a nu fi?” sau „unde vei găsi cuvîntul?”, ceva mai simplu: „Gde Buharest?”. În loc de afirmativul: „Na Berlin!”, o interogație care îl umanizează, chiar îl crează din nimic pe Saproșkinov. Va ajunge el la Buharest? Urmarea în romanul viitor.