Difuzare, editură sau Păcălici?
Când citesc un contract, mai ales unul de editare sau de colaborare, îmi dau seama cât dispreţ e pentru munca scriitoricească şi cât de puţin valorează un autor. Ni se induce acolo - din formulările, din raportul cantitativ dintre obligaţiile tale şi obligaţiile lui, ca să nu mai spun de ce anume prevăd acele paragrafe, din locurile lăsate libere urmând a fi completate ulterior (ca din întâmplare, cuantumul care îţi revine din prestarea muncii tale urmeaază a fi completat mai târziu!
) şi din inflexibilitatea părţii celeilalte - că suntem priviţi, trataţi ca nişte handicapaţi care se multumesc cu orice.
Eşti deposedat de un bun, de o proprietate pe un număr impresionant de ani (contractele nu se încurcă pe un an, pe un manuscris, ci pe 15-25 de ani) în schimbul prafului de pe tobă. Ţi se mai inoculează ideea că ţi se face o favoare, că în marea sa mărinimie negustorul de marfă spirituală te scapă de ceva ce te strâmtora oferindu-ţi pentru asta şi câţiva bănuţi.
Am primit şi eu, asemenea multor alţi autori, propunerea-contract de a fi salvat, de a ieşi din sărăcie şi din anonimat de către o difuzare virtuală. În esenţă, lucrurile stau cam aşa: eu trimit cartea sau cărţile în format electronic, pdf, îmi întocmesc o fişă de prezentare inclusiv cu fotografii - se sugerează cât mai atrăgătoare pentru virtualul cumpărător -, dumneai, madam difuzare, îmi pune cartea pe net, într-o vastă reţea planetară, şi de aici, dacă am valoare şi noroc, nu fac decât să aştept să curgă banii rezultaţi din vânzarea on-line a cărţii. Din preţul de vânzare îmi revin 10 procente după ce se scad TVA şi timbrul literar.
O carte tipărită pe hârtie să zicem că are un preţ de 10 euro. Pe format electronic - nu poate fi mai mare de 5. Aşadar, mă îmbogăţesc la fiecare exemplar cu 0,5 euro, din care evident se mai scad cele aferente conform contractului. Impozitul meu este de 16,5%, mai scad şi alte dări către stat -asigurările sociale şi medicale, şomajul etc. - şi ajung pe undeva pe la 0,28 euro. Transformaţi în lei asta vrea să însemne 1,12 lei. De la această sumă, sufletele neprihănite şi optimiste încep să o ia razna: asta vrea să însemne că la o mie de cărţi sau la două sau la zece mii… şi tot aşa. Cine ştie cât de cât noua tehnologie se temperează şi devine chiar sceptic. O carte de succes înseamnă o carte prizată de grupuri. E de ajuns ca unul singur din grup să downloandeze cartea pentru ca, mărinimos şi eficient, să facă o mulţime de copii pe care să le dea prietenilor. Xeroxarea unei cărţi tipărite pe hârtie costă şi e incomodă. Cineva obişnuit cu citirrea pe un suport electronic este un cineva care e educat în toate subtilităţile computerului. Nu emit prezumţia de vinovăţie din start, dar cine va avea controlul asupra numărului de copii ce se vor face după ce va fi cumpărat "originalul"? Nimeni. Cele mai afectate de acest sistem de difuzare vor fi tocmai cărţile cu un potenţial succes. Iar un autor al unei cărţi de succes va "vinde" 100 în timp ce numărul de copii ce vor circula va fi de 30-40 ori mai mare. Pe 100 de downloadări va primi o sută şi ceva de lei.
Îmi tot frământ mintea să aflu modul în care s-a ajuns la procentul de 10 la sută. La conferinţa de presă - desfăşurată la un hotel de lux, pentru că dacă scriitorii o duc prost măcar reprezentanţii lor legitimi să afişeze prosperitate - explicaţia a fost năucitoare: "Editurile plătesc 6-8 la sută, noi plătim zece". Bine, bine, zic eu, dar unde s-o fi ducând, pe ce se cheltuiesc şi care e profitul ce rezultă dib celelalte 90 de procente? O editură are producţie de carte, plăteşte tipografia, plăteşte corectura, plăteşte copertistul, redactorul, difuzarea ia comision gras, regia intră şi ea în preţ cu costuri nu mici. Ce investeşte şi ce cheltuieli are editura asta virtuală ca să îşi oprească 90 la sută din valoarea cărţii? Administrarea site-ului şi operaţiuni contabile. Nimic care să fie legat de producţia de carte, nimic cu costuri de regie, nimic la comision de difuzare. Şi de ce să-i cedez eu drepturile asupra ediţiei online pentru 15 ani? A investit ceva în manuscrisul meu? A contribuit cu ceva la vizualizarea şi la notorietatea mea de autor O editură prestgioasă care mă publică îmi dă un gir de valoare, îmi sporeşte imaginea. Eu - şi alţi scriitori - vom face imagine acestei "edituri" (e obligatoriu să pun ghilemele).
Fiecare autor va face cum va voi. Pe mine, proiectul nu m-a convins. Am avut sentimentul că nişte băieţi deştepţi şi-au zis că e păcat ca atâţia proşti să nu fie jumuliţi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu