La câteva zile după moartea mamei, am văzut cum prin faţa televizorului a trecut o pată de întuneric asemenea unei imense păsări cu aripile larg deschise, iar aerul din cameră a fremătat câteva secunde bune.
Azi noapte, m-am trezit pe la 3 şi jumătate, aşa cum te trezeşti când cineva se uită la tine când dormi.
Ieri, pe 7 februarie a fost ziua de naştere a mamei.
Uitasem.
Mă străduisem, de fapt, toată ziua să uit.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu