Sub lupă
Există decenţă şi după Playboy
Pare frivol să scriu despre petrecerea Playboy la care a venit Pamela Anderson în aceste zile în care România se pregăteşte de proteste de stradă, în care guvernanţii emit legi şi decrete peste noapte şi pe sub mână care măresc birurile, vârsta de pensionare, iar băncile au trecut “la tehnica jupuirii pe viu” (Mircea Horia Simionescu în “Ingeniosul bine temperat”-“Tehnica jupurii pe viu în relaţiile dintre Imperiul Otoman şi satul Gulia-Tărtăşeşti”) în relaţiile cu clienţii. Pare, dar mă voi strădui să arăt că nu e chiar atât de monden şi de uşurel.
Pamela Anderson a fost invitată la o petrecere privată, desfăşurată în fosta reşedinţă a lui Ceauşescu de la Snagov. Viaţa şi silicoanele Pamelei Anderson au făcut de mai multe ori înconjurul lumii. Vedeta are acum 43 de ani şi tot silicoane. A coborât din avion şi a mers până la hotel în nişte pantalonaşi scurţi care îi arătau picioarele nu prea drăguţe, după gustul meu. La petrecere, a venit însă într-o rochie neagră, bine decoltată, sexy cu măsură. A declarat că cei mai sexy bărbaţi sunt cei generoşi, dar cuvintele ei nu i-au făcut pe bărbaţi să bage prea adânc mâna în buzunar la licitaţie. 10.000 de euro pentru 15 minute de întâlnire cu Pamela Anderson mi se par puţini, meschini, aş zice, în condiţiile în care în cluburile de fiţe se sparg în numai câteva minute banii ăştia. La petrecere au fost 1000 de persoane dintre care să zicem că jumătate au fost bărbaţi foarte potenţi, financiar vorbind. De ce să dea alde Mahăru sau mai ştiu eu cine nişte bani ca să converseze un sfert de ceas cu PM? Să-l coste aproape 1000 de euro cuvântul? Să se zgâiască la decolteul ei fără să pună mâna să vadă ce calitate au silicoanele vedetei? Să-l simtă în spate, ameninţător, pe unul dintre bodyguarzii ei care au păzit-o şi la petrecere de parcă ar fi fost prin Afganistan sau la “Bardezi” din comuna Pocreaca? Să se ducă banii ăştia pe apa sâmbetei pentru o Fundaţie de ajutorarea copiilor? Mersi, dar nu se-nghite pe malul Dâmboviţei sau Snagovului aşa ceva. Pamelei Anderson îi vor ieşi vorbe. Că nici nu-i aşa cum se vedea în poze, că a venit cu nasu’ pe sus, că nici nu ştia prea bine unde se află. Obişnuiţi cu vedetuzdele noastre care după ce pozează prin reviste pentru bărbaţi uită să îşi mai scoată vestimentaţia de pe ele apărând tot aşa şi pe la petreceri, mahării nu au înţeles probabil că vedeta a venit ca la un job. A făcut ce s-a scris în contract, a luat banii şi a plecat. Lăsându-i cu vedetele locale care se năpustiseră pe scenă în ţinute foarte, foarte sumare. Ţinute de care până şi Pamela s-a ruşinat şi a coborât de acolo discret, dar ferm. A tăiat nu numai orice elan de cuceritor al unui dâmboviţean cu bani, ci şi inducerea unei confuzii. A afişat sobrietatea unei vedete care nu coboară din paginile Playboy-ului sau din viaţa ei direct în paturile –destul de meschine, le-am văzut şi eu, pe vremea când vila era accesibilă şi românilor care nu poartă frumoase nume precum Sida, Mahăru etc.– ale unei vile, chiar dacă ea a aparţinut lui Ceauşescu. Şi chiar dacă erau pe-acolo nişte bărbaţi dispuşi la generozitate. Numai că o femeie care se respectă trebuie să ştie să spună “nu’ atunci când trebuie. Indiferent de miză sau de bani, indiferent de conjuncturi, de ambient sau de stări. Iar cele mai deştepte femei sunt cele care spun “nu” atunci când este cel mai uşor să spună asta. Cu atâţia grobieni în jur, cu atâtea creaturi feminine dispuse la orice în seara aceea, în cea următoare şi în general în toate serile şi la orice oră, Pamelei Anderson i-a fost lesne să se detaşeze, să afişeze o mină de funcţionară venită, din obligaţie, la petrecerea firmei la care lucrează. Să nu amestecăm planurile, pare a fi sugerat vedeta, şi mai ales să nu ne porcim. În fine, să nu vă porciţi!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu