Sub lupa

De va veni la tine Vântu

Nicolae Popa are o condamnare definitivă de 15 ani. 15 ani de închisoare nu se dau pentru şmanglirea ciripelului vecinului, traversarea pe culoarea roşie a semaforului sau arătatul degetului mijlociu unui organ al statului! Nicolae Popa s-a sustras urmăririi penale, iar după ce sentinţa a fost pronunţată - de la ispăşirea pedepsei. Sorin Ovidiu Vântu a ştiut unde e şi l-a ajutat cu bani. Indiferent din ce motive – de prietenie, de compasiune, de cumpărarea tăcerii – fapta sa se cheamă favorizarea infractorului. Asta înţeleg eu din toată tevatura care se cheamă în aceste zile “cazul Vântu”. Nu vâd aici nicio lucrătură politică, nu văd scenarii şi nu văd niciun argument în favoarea patronului trustului de presă Realitatea-Caţavencu. SOV nu este maica Tereza punându-şi pielea în saramură pentru o cauză umanitară, nu este un naiv care nu ştia ce faptă comite atunci când îi trimitea bani “golănaşului”, după cum îl alintă în convorbirile telefonice, sau când îl întreţinea pentru ca în favoarea lui să sară partea umanistă a presei, din întâmplare abonată la emisiunile, invitaţiile şi casieria trustului lui SOV. Au defilat, pentru că nu e rău să le reţinem numele: Mircea Dinescu, Emil Hurezeanu, C.T. Popescu, Stelian Tănase, Bogdan Chirieac, Robert Turcescu, Cornel Nistorescu, Adrian Ursu, Florin Iaru. Fie că nu l-am reperat, fie că nu era disponibil, a lipsit de la apel Tudor Octavian. Spre a fi lista completă. O listă cu nume sonore, cele mai sonore nume din publicistica românească. Am auzit de la distinşii jurnalişti –şi mai toţi scriitori – lucruri înduioşătoare – “SOV e un intelectual care a scris poezii” (Dinescu), “m-a sunat de câteva ori dar numai pentru a discuta cu mine probleme literare” (Popescu), “nu eram în relaţii de prietenie cu SOV, am mers în câteva rânduri împreună cu maşina acasă” (Chirieac), scenarii apocaliptice – e un război între palatul Cotroceni şi un trust de presă -, dar şi monstruozităţi “nu am nicio milă pentru păgubiţii de la FNI care au vrut să se îmbogăţească fără muncă” (CTP) –ca şi cum domnul în cauză a muncit pe brânci pentru a privatiza “Scânteia” şi a lua după aceea sute de mii de dolari pentru acţiunile vândute. Îi aduc aminte domnului Popescu că “Adevărul” a preluat un milion de abonaţi ai Scânteii” şi că ani de zile democrata publicaţie folosea fosta centrală a partidului cu “interioarele” atât de obişnuite cititorilor şi reţelei “Scânteia”. Inchid subiectul “Scânteia” aici cu promisiunea ca odată şi-odată îl voi relua pe larg.
Bine, bine, domnul Vântu e un suflet sensibil, e un intelectual de marcă al ţării, e un patron de presă cu vocaţia libertăţii presei - “să nu închinaţi “Realitatea” nimănui” e un testament venit direct din testamentul Văcăreştilor! -, dar bani, bani i-a trimis lui Nicolae Popa? Căci, până la urmă, aici e toată cheia arestării domniei sale, nu? Distinşii jurnalişti au omis comentarea faptelor şi au purces la ceea ce ştie propaganda să facă cel mai bine: au construit scenarii pe care apoi le-au comentat şi au apelat la construcţii emoţionale spre a sensibiliza publicul. În acest context, lăbuţa rănită a bietului câine din ograda lui SOV a devenit o probă la dosarul nevinovăţiei sale.
Grupul vocal al publiciştilor sus menţionaţi ar putea prelua din repertoriul formaţiei “Mondial” piesa care ne înduioşa pe toţi la seratele studenţeşti: “De va veni la tine vântul/ Purtând povestea mea amară/ Jelitul lui să nu te-nfrângă/Mustrarea lui să nu te doară// Nu-i vina ta, așa e scrisă/ Nemilostivă lege-a firii/ Sărutul otrăvit al brumii/ Omoară toamna trandafirii.”
Trandafirii politici, probabil!