Ghid facultativ de incantat privirea

Atelierul unui pictor sau sculptor este un univers fascinant. Şi, zic eu, o etapă obligatorie pentru oricine se iniţiază, este iniţiat sau cunoscător profund al artei. Observi, cunoşti nu numai dedesubturile, fazele creaţiei ci şi modul în care materia se transformă, se “de-materializează” în idee, simbol, emoţie artistică. Abia în dezordine înţelegi esenţa, cam în felul în care, ipotetic, ai putea coborî în străfundurile pământului spre a pricepe o mişcare seismică sau erupţia unui vulcan.Această tehnică de a explora universurile artiştilor plastici este proprie -şi se practică temeinic – comentatorilor, analiştilor fenomenului care vin dinafara lui. Mă refer, desigur, în special la scriitorii care se exprimă despre arta plastică. Absenţa studiilor organizate, instituţionalizate, să zicem, îi obligă pe aceştia să abordeze cu mai multă prudenţă, pas cu pas fiecare nou artist sau univers. Le lipsesc studiile de teoria artei, dar nu sunt amatori, deseori cunoscând domeniul cu curente, tendinţe, personalităţi chiar mai bine decât cei şcoliţi. Specialiştii le reproşează, adesea, trecerea limbajului vizual în limbaj literar, acuzele fiind mereu de “epicizare”, de “narativitate”, de povestire a faptului artistic vizual, spre deosebire de domniile lor care s-ar exprima din interiorul şi în interiorul limbajului plastic.Când se absolutizează se pierd nuanţele şi se schematizează până la nedreptăţi. Am toată stima pentru specialişti, dar pentru acei specialişti care nu o dau într-un jargon care face practic imposibilă nu numai înţelegerea ci şi nuanţele, astfel încât descifrarea “tehnică” nu mai spune nimic despre valoarea în sine a artistului. În schimb, sunt fascinat de cei ce reuşesc să găsească un limbaj care îmi face accesibilă intrarea în universul unui tablou şi îmi relevă valoarea sa din interior. Dau gir şi confraţilor scriitori atunci când scriu despre arta plastică, ei fiind ideale punţi de legătură între artist şi public. Dintre aceştia, Corneliu Ostahie se detaşează prin consecvenţa cu care scrie despre arta plastică de mai bine de 30 de ani, bogăţia de informaţie, profunzimea interpretărilor şi exactitatea evaluărilor. Strălucit absolvent al Filosofiei şi poet admirabil, Corneliu Ostahie este un bun cunoscător al artelor plastice. Mai ales de la venirea în Bucureşti, după terminarea studiilor la Iaşi, a cutreierat expoziţii, a citit enorm, a fost obişnuitul multor ateliere, a fost şi este apropiat multor personalităţi din arta plastică. A scris mult despre toate acestea în genuri publicistice diferite: cronică, portret, relatare, interviu. Varietate de genuri înseamnă şi varietate de unghiuri de abordare şi diversitate de modalităţi de a înţelege arta, dar şi de a o face cunoscută. Risipite prin publicaţii, ele şi-au împlinit menirea adresându-se unui public larg, şi şi-o duc un picuţ mai departe acum când sunt strânse într-un volum initulat “Artişti, ateliere, galerii – Ghid facultativ de încântat privirea”, ed. Karta-Graphic, 2009. De ce spun că o duc un pic mai departe? Maniera de a aborda, înţelege şi scrie a lui Corneliu Ostahie este permisivă unui public mai larg dar satisface şi exigenţele unui public restrâns, specializat. Depinde unde şi când se pune accentul. În cazul volumului, sigur că adresantul este specialistul. Ce este însă remarcabil la Corneliu Ostahie este că textele sunt atât de perfct armonizate în interiorul lor, că sunt construite astfel încât ele au rezistat şi în periodice şi se susţin perfect şi între copertele volumului, fără ca autorul să opereze modificări în text. Secţiunea de portrete urmează un acelaşi curs (fără a fi schematic!) – se porneşte de la un fapt, de la o observaţie de viaţă, biografică spre a o regăsi în operă fie ca o complementaritate, fie ca o opozantă, fie ca un întregitor: “Pictura lui Augustin Costinescu surprindea şi atunci (când Piliuţă îl apostrofa vizavi de prea mare bogăţie cromatică a tablourilor sale cu “ce e cu salata aia de culori pe pânzele tale? Nu vezi că lumea e plină de griuri?” n.n.) şi surprinde şi acum printr-o extraordinară vitalitate cromatică, a cărei explicaţie de ordin psihologic nu poate fi decât natura interioară solară, caldă şi temperamentală a creatorului ei. Culorile aprinse, comunicative şi incitante –galbenul, portocaliul şi roşul – sunt întâlnite frecvent, participă efectiv la construirea formelor şi nu doar la evidenţierea picturalităţii lor, ţin adesea loc de valoraţie şi reuşesc să păstreze în centrul atenţiei toate elementele tabloului, ca şi cum perspectiva s-ar comprima instantaneu, eliberând însă volumele din capcana dinamicii ei”. Găsirea elementului-cheie, al faptului de viaţă care să permită pătrunderea în universul simbolic nu este un lucru uşor şi nici pe departe la îndemâna oricui. Dincolo de spiritul de observaţie, de arta de a asculta stă capacitatea de a descifra, de a face relaţii, de a folosi codul cultural fără de care semnul rămâne nevalorizat. În acest fel, portretele lui Corneliu Ostahie devin fixări exacte ale invidualităţilor artistice despre care scrie.Practicând şi cronica de actualitate, să o numim de întâmpinare şi mediatizare a unui eveniment, Ostahie se dovedeşte informat, cu un gust artistic capabil să formuleze rapid judecăţi exacte de valoare. Firea lui este delicată şi discretă, dar cronicarul ştie să fie ferm, tranşant în judecăţile sale.: “Mai sunt şi câteva desene (două sau trei nu mai multe) care amintesc de faptul că ne aflăm totuşi într-o expoziţie cu lucrări de artă, însă şi ele sunt schiţate cu o lejeritate şi neglijenţă căutate (?) care nu dau niciun indiciu despre talentul sau valoarea reală a creatorului lor. Să fie oare această precaritate de mijloace, de idei şi, în ultimă instanţă, de luciditate asupra propriului proiect rezultatul unei atitudini deliberate induse de nevoia de a protesta in direcţia indicată de mesajul asumat iniţial? Poate că ar fi bine să fie aşa. Eu unul însă mă cam îndoiesc, motiv pentru care înclin să cred că “Momeala “ celor doi nu este altceva decât un simplu act de frondă mai mult sau mai puţin gratuită fără niciun fel de acoperire în plan estetic” (p.342). În fine, în secţiunea de interviuri, autorul îşi demonstrează capacitatea de a pune întrebări punctuale, incitante, semn că stăpâneşte domeniul şi că îşi cunoaşte foarte bine interlocutorii.Cartea lui Corneliu Ostahie este una dintre cele mai bune contribuţii la cunoaşterea fenomenului plastic contemporan!